Votul meu

Suntem un popor neomogen. Acţionăm haotic, individualist, fără o implicare reală în viaţa comunităţii. Existenţa comunismului a lăsat urme adânci în modul nostru de raportare la celălalt iar acest lucru încă mai este vizibil în felul în care înţelegem să ne trăim vieţile, în modul în care îi tolerăm pe cei din jur. Comunismul a însemnat uniformizarea maselor, idealurilor şi gândirii. Comunismul a însemnat frică de sistem şi învrăjbire a indivizilor. Singura raportare reală şi acceptată a cetăţeanului socialist era cea legată de stat şi partid. Omul nu se putea manifesta decât raportându-se la cârmaci, la noul om, la reprezentanţii partidului. Ştim foarte bine că acesta era un joc de scenă, o piesă proastă jucată la nivel naţional. Teama cetăţeanului de a fi descoperit de partid că nu se înscrie în imaginea promovată de acesta a dus la izolare afectivă, la ipocrizie politică, culturală şi chiar comportamentală în viaţa de zi cu zi. Sub comunism, deşi declarativ eram în slujba partidului, ţării şi strălucitului cârmaci, realist vorbind fiecare era cu mă-sa, fiecare se susţinea pe sine prin orice fel de metodă iar nepăsarea de celălalt caracteriza cea mai mare parte a populaţiei. Liantul dintre oameni a fost distrus, individualismul s-a împământenit.

Astăzi, după 20 de ani, deşi într-o mai mică măsură, ne aflăm în aceeaşi situaţie iar generaţia ce ne urmează este formată după acelaşi calapod. Deşi resortul individualismului actual este altul (nevoia de afirmare prin metode mai mult sau mai puţin capitaliste) efectele sunt aceleaşi. Toleranţa a rămas un deziderat, conceptul de comunitate nu poate fi încă însuşit de românul care simte încă nevoia să beneficieze doar el de “ceva”.

Nu ne pasă când parcăm maşina pe trotuar care va deranja pietonii aflaţi în trecere, ne gândim strict la nevoia noastră. Nu ne interesează de coada formată la ghişee, încercăm să ne strecurăm în faţă. Nu ne curăţăm zăpada din faţa casei sau magazinului, aşteptăm să o facă altcineva pentru noi. Nu ne protejăm spaţiile verzi, le distrugem pentru eventualele beneficii sau pur şi simplu din nepăsare.

Simţul proprietăţii şi apartenenţei la o comunitate se termină în momentul ieşirii din casă. Avutul public este al celorlalţi şi merită furat, vandalizat, distrus. Nu facem parte din comunitate, oraş sau ţară. Deţinem doar proprietăţi de care avem grijă, restul ţării este al nimănui. Atâta timp cât nu ne vom implica în viaţa comunităţii ca extensie a vieţii noastre de zi cu zi, România de astăzi va fi şi cea de mâine. Din păcate, nu cred că schimbarea mentalităţii poporului român şi asimilarea conceptului de comunitate va avea loc în cursul vieţii mele. Mă îndoiesc că acest lucru se va întâmpla atăta timp cât nu ne educăm copiii în acest sens, atâta timp cât nu înţelegem că viaţa în comunitate presupune compromisuri necesare şi dezbatere activă pentru o viaţă liniştită.

Rămân surprins de obtuzitatea unora când cer clasei politice, aparatului administrativ, etc. ruperea de “cercurile de interese” care ghidează politicile oricărei instituţii. Dacă vrem să progresăm social, trebuie să acceptăm faptul că prezenţa unui cerc de interese în spatele oricărei acţiuni este absolut necesară. Interesul unui cetăţean sau al unui grup de cetăţeni este singurul resort spre rezolvarea problemelor şi dezvoltarea socială şi economică. Trebuie să fim realişti, nu putem cere rezolvarea unor lucruri fără ca cei care “rezolvă” să nu aibe beneficii. Când vom înţelege acest lucru vom putea accepta şi realitatea existenţei cercurilor de interese. Astăzi, în media românească se vorbeşte despre cercurile de interese aşa cum se vorbea despre occident în perioada comunistă. Mi-e teamă că nu înţelegem faptul că interesele sunt singurele resorturi ce pot ghida politicile economice, sociale şi chiar culturale. Când vom înţelege acest lucru, vom putea acţiona coerent şi productiv pentru societatea în care trăim. Cercurile de interese există în orice societate civilizată şi sunt reacţia normală a diferitor clase sociale şi financiare care doresc să îşi apere interesele şi stilul de viaţă. Societatea românească respinge această realitate “imorală”. Societatea civilă românească trebuie să accepte această stare de fapt, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât prin dezvoltarea simţului apartenenţei sociale la o comunitate. Când vom aparţine într-adevăr unei comunităţi, vom participa activ la viaţa socială şi politică a comunităţii respective. Masele îşi vor putea apăra drepturile doar organizându-se în comunităţi care se recunosc şi se susţin.

Din păcate, în România de astăzi, singurele cercuri de interese sunt cele financiare şi politice care nu îşi apără decât propriile interese (ceea ce este perfect normal). Noi ceilalţi, cei care trăim în afara acestor cercuri, acuzăm pasiv lipsa lor de implicare în rezolvare problemelor sociale, culturale, financiare, etc. pe care le întâmpinăm. Transferăm obligaţia noastră de a ne proteja interesele celor care nu ar avea nici un beneficiu dacă ne-ar proteja.

Nu, interesele noastre nu sunt reprezentate politic. De ce ar fi? Nu suntem organizaţi în acest sens. După cum spuneam, fiecare este cu mă-sa. Nu suntem o forţă pentru a impune politici care să ne întâmpine nevoile. De aceea, până când societatea civilă românească, adică eu, tu, el, ea, noi, vom fi dispuşi să facem compromisuri şi să identificăm interesele care ne unesc şi pentru care ar trebui să luptăm, nu putem decât să-i susţinem pe cei care ne reprezintă interesele într-o mai mare măsură decât alţii.

Nu spun că ar trebui să votăm pe Băsescu, Geoană sau Potârcă. Ceea ce cred este că fiecare dintre noi ar trebui să înţeleagă că trebuie să votăm în interesul nostru şi nu pentru fasole cu ciolan, nu pentru berea de la crâşmă şi mai ales, nu trebuie să votăm după simpatii sau antipatii. Votul este o afacere care ne poate costa viitorul şi trebuie să învăţăm să ne protejăm interesele.

Interesele mele, în acest moment, coincid cu cele ale lui Băselu. Din păcate nu există o alternativă (pentru mine) care să îmi reprezinte mai bine interesele. Dacă vouă vă sunt reprezentate interesele mai bine de Geoană, nu ezitaţi şi votaţi-l. Cel mai important este să învăţăm să ne protejăm interesele şi să nu mai votăm pe ochi albaştri şi pui congelaţi.