Gand fumat

Aseară, printre mirosuri verzi de iarbă şi hârtie dulceagă, mi-am fumat ceva gânduri. De ce sunt nemulţumit de mine, de viaţa mea. La ce se reduce totul? Care este esenţa nemulţumirii mele de fapt?

Nu este nici jobul de rahat, nu sunt nici oamenii de rahat, nu este nici poziţionarea nefericită a astrelor pe bolta cerească. Sunt doar eu. Da, ştiu… nu era nevoie de un geniu să realizeze asta, şi nu era nevoie de ţ grame fumăcioase ca să înţeleagă oricine o astfel de platitudine. Dar! Mulţumirea de sine, cel puţin în cazul meu, atunci când a fost prezentă, a apărut numai în momentele în care totul era aşezat, curat şi fără complicaţii. Când eram kinder, eram fericit şi mulţumit de mine când aveam lecţiile făcute, citeam ce trebuia citit, nu chiuleam, etc. Totul era rezolvat la timpul său, fără amânări, fără a exista un stress pentru ziua de mâine. Mă culcam cu liniştea că nu am ratat nimic, că nu am lăsat nimic pentru mâine, că nu mai am nici un fel de obligaţie pentru ziua ce vine. Da, nu se compară obligaţiile unui kinder cu cele ale unui adult. Însă chiar nu fac nici un efort să îmi rezolv problemele zilnice. Fug de ele ca de dracu, le amân şi mă culc cu ele în fiecare seară.

So, concluzia fumăcioasă ar fi că trebuie să fac curăţenie zilnică în viaţa mea. După cum spuneam, platitudini.