Noapte de Ianuarie, deşi pare mai mult o noapte de primăvară. Bucureştiul doarme şi doar ambulanţele mai taie spasmodic şi ascuţit aerul. Soundtrack de RocknRolla, ameţeală scurtă de bere. Revenire cu câteva pahare de Red Label. Corpuri uşoare transpirate printre aşternuturi grele. Linişte şi senzaţii moi de departe. Rotunjimi, imperfecţiuni şi cap gol. Vorbe uşoare neinterogative.
Moment gol, linişte şi apoi întrebare: “Ce îţi place la tine?”.
Capul mi-e greu, mă afund în întuneric. Îmi vine să mă flagelez, să mă sparg până la nesimţire. Întrebarea intră în mine, mă roade, mă sondează precum o obturaţie de canal pe viu. Senzaţia de întuneric îmi domină mintea, labirintul interior devine uriaş şi fără scăpare.
Nu vreau să mă văd, să mă ştiu. “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Poate ar trebui să învăţ să mă iubesc. Probabil cea mai grea temă pe care ne-o putem propune în viaţa asta.
N-a fost deloc prost omul care a scos ideea asta. Are şi un best-seller. Şi da, trebuie să ai cojones pentru treaba asta. Big time.
genul asta de intrebari se pun la inceputul relatiei, cand vrei sa afli totul si repede, daca se poate.
That’s true. Nu stiu daca si cat se poate.
cred ca depinde de cat de mult si adanc vrei sa il lasi pe celalat in reduta. nu stiu. zic si eu, oricum am febra. nu sint in stare de opinii pertinente.
de fapt nu este vorba despre asta. ci doar ca nu mai vrei sa te descoperi pe tine. ca nu te placi. mai pe scurt, asa…
ps. comentariile astea in asteptare sint confuze. tot timpul am senzatia ca nu am scris nimic si incep sa mai scriu odata. have mercy!
ar trebui sa mearga acum. sunt cam a-tehnic, you know…
Si eu la fel. Oricum scrisesem alte doua raspunsuri in afara de cel de mai sus, care s-au pierdut cum a pierdut-o bibicu pe didina.
Sorry. I really am.
Multumesc.
Te placi pentru familia din care provii care te-a fortat sa-ti impui niste limite; te placi pentru ca poti citi, poti asculta si inca mai poti vibra; te placi pentru prietenii pe care ii ai si carora reusesti sa le imprimi valori; te placi pentru ca stii sa savurezi un pahar de vin si sa te bucuri de visele pe care ti le inspira; te placi pentru ca te urasti ca nu e suficient inca….
Multumesc
ps: sa nu uitam ca te placi pentru ca intr-o noapte de ianuarie, printre cearceafuri transpira cineva …
)
…sau te placi pentru ca nu ai de ales:)
sau asa!
“Poate ar trebui să învăţ să mă iubesc.”
fara poate.
Ntz. Iubirea asta de sine e cea mai dificila cu putinta
. Si cea mai buna scuza de-a nu-i iubi pe ceilalti. Suntem rezervati si ne place sa iubim doar atat cat egoismul ne ajuta sa supravietuim. Instinctul acesta de conservare e atat de puternic incat trebuie sa fii intr-adevar zdruncinat ca sa ajungi la sinucidere, zic. De fapt, nici nu mai stiu daca eul sau iubirea ne tine pe linia de plutire. Cred ca pur si simplu alterneaza. Avem momentele noastre de glorie. De generozitate pura. De “fara niciun motiv”. Rare clipe.
Cum incepem sa-i iubim pe ceilalti/altii/unii incep asteptarile. Vrem. Cerem. Dam cat dam si pe-urma ne cantarim, cat am dat, cat am primit, nu iese socoteala, adio. Iubiri autiste, zau asa.
Cam mult am scris, gata.
I’m an idiot…. te rog, schimba locul adresei de mail cu nick-ul ca m-am prostit.
deci intrebarile s-au imputinat si noptile s-au inmultit….