Astăzi este o zi un pic ciudată. Ciudată pentru că este luni şi sunt la muncă, însă nu sunt supărat pe nimeni, pe nimic. Am aşa o senzaţie de “Yeah, right…”. Un fel de simţ înţelept de a-i lăsa pe ceilalţi să se agite aiurea prin firmă, panicaţi de o nouă săptămână în viaţa lor căreia sunt nevoiţi să-i supravieţuiască. Yeah, right….
Este senzaţia aia sănătoasă când ţi se cer rapoartele de final de an şi eşti ameninţat că ţi se vor da chiloţeii jos pentru o nouă şedinţă de sodomizare dacă vei omite un lucru atât de important încât planetele nu se vor mai roti în jurul soarelui (parcă aşa era nu?). Nu poţi uita raportările!!!!! It’s a totally no-no!!!! Yeah, right…
Este faţa aia când colega revine din spital cu acuze constante că o doare piciorul / curul, că o roade reumatismul, că i-a plâns copilul / soţul toată noaptea, că o doare burtica, că e pe moarte. Şi tu ai faţa aia care ştie că doar se cere un pic de atenţie, că are o viaţă de căcat acasă şi vrea şi ea să mai trăiască un pic (dar fără complicaţii dacă se poate – un fel de viaţă ca o compresă caldă cu foi de ceapă) şi de fapt nu o doare nimic. Şi ar vrea. Şi tu eşti kind of Yeah, right….
Este una din zilele când most of the work is done, când nu te apasă nimic, când ai avut un vis revelator şi l-ai analiza la o ţigară, pe o hartie cu un creion de 0,5. Fără muzică, fără nimeni şi nimic. Doar tu cu vocile tale schizotipale care îţi spun ce şi cum. Şi într-un astfel de moment sună telefonul şi îţi zice o voce (nu-i una dintre alea cunoscute, u know…) că a trimis contractul şi să urgentezi semnarea lui. Dar tu eşti cu tine, aşa aiurea, şi eşti Yeah, right…
Şi aş putea să vorbesc la nesfârşit despre senzaţia asta (pentru că îmi place să mă aud) dar cred că imaginea de mai jos, wallpaper-ul de săptămâna asta, completează perfect imaginea şi simţurile mele de astăzi.
Adica esti pe Yeah, right si ai pagina deschisa cu Mitchel Heisman? Creepy
Stiu ca este un cliseu, insa chiar nu este ceea ce pare. Dar citesc de cateva luni. Imi este clar ca omul era lost, desi multi il catalogheaza ca nihilist veritabil. Pentru mine intra la rubrica “asa nu” si ma ajuta sa imi inteleg desele deraieri. Ca si Mein Kampf sau Cele 120 de zile ale Sodomei, este doar un studiu despre mine insumi.
Iar acum o sa intelegi ce vrei, binenteles.
eu inteleg ce imi spun oamenii. e mai simplu si mai corect
politisti sa fie altii. Era doar o constatare. Oricum, recunsc ca nu stiam cine e pana nu am gugalit, apoi m-a cam prins si pe mine curiozitatea 
Vrei sa iti dau pdf – ul? e cam greu de gasit pe net. Cel putin pe wiki nu mai exista.
l-am gasit pe torente. dar mersi. trebuie doar sa nu adorm cu laptopul in brate.
ce desktop curat ai… esti mai freak ca mine
(yeah, right…)
L-am curatat special pentru acest eveniment
Ah, ce mi-a placut sa-ti spionez desktop-ul. Fac parte din oamenii aia ( cred ca exista si un diagnostic pentru asta) care se bucura inocent si sincer cand vad o fereastra descoperita seara si se pot uita astfel nestingheriti in casele oamenilor.
Da! I know! Ma bucur teribil de voyerismul meu. Imi place sa vad oamenii in teritoriul lor safe, fara masti si cenzuri. E o piesa de teatru autentica!
Eu de mine ziceam.
) dar inteleg, pana la urma pentru fiecare dintre noi, cel mai important lucru este propria lui persoana.
@ Carmen : Pai stiu. Dar incercam o paralela pentru a-ti arata de ce te inteleg. Si da, sunt cel mai important pentru mine, desi hazardul mi-a dat peste bot de multe ori. Ca si altora (tie) banuiesc.
Sintem pe aceeasi pagina. Iar cu datul peste bot, depinde cum alegi sa te raportezi la el. Eu prefer sa vad partea buna as in ” get the fuck out of here”.
)